Echipa de handbal CSM Slatina a câștigat detașat duelul din deplasare, cu CSM Galați, scor 31 la 25, iar șansele de menținere în Liga Florilor au crescut având în vedere că în etapele viitoare, pe teren propriu, CSM Slatina va întâlni echipele angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării. Noul antrenor al slătinencelor Adrian Chiruț, este mulțumit de jocul făcut de fete în această partidă, fiind încrezător că vor reuși să-și atingă obiectivul din acest sezon competițional. Până la finalul acestui campionat, gruparea slătineană va mai avea de disputat cinci meciuri pe teren propriu și patru în deplasare.
În acest moment, CSM Slatina ocupă penultimul loc în Liga Florilor, cu 9 puncte acumulate,. În următoarea etapă din CSM Slatina va primi vizita echipei CSM Târgu Jiu, însă până atunci, echipa lui Chiruț va avea meci în Cupa României, cu CSM Roman, joi 23 februarie.