Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
CSM Slatina│Egal în ultimul meci din 2022
05.12.2022
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 111

Echipa de fotbal CSM Slatina a încheiat seria meciurilor oficiale din acest an, cu o remiză. Elevii lui Dan Oprescu au obținut un punct în urma duelului cu Progresul Spartac, scor 1 la 1, ocupând după această etapă, locul unsprezece în clasamentul Ligii a II-a.


 În week-end, CSM Slatina, echipă sponsorizată de municipalitatea slătineană, a susținut ultimul duel oficial din acest an. Progresul Spartac a fost gruparea care a luptat pentru puncte cu slătinenii, care, au reușit să deschidă scorul în primele minute de joc, prin Alexandre Oliveira. Slatina a intrat în avantaj la pauză, însă în minutul 57, echipa gazdă a reușit să restabilească egalitatea, iar duelul s-a încheiat la egalitate scorul 1 la 1. Un rezultat echitabil spune antrenorul de la CSM Slatina, Dan Oprescu.
Din sezonul 2022-2023 al Campionatului Ligii a II-a s-au scurs 16 etape, perioadă în care CSM Slatina a acumulat 22 de puncte, ocupând locul 11 în clasamentul general, un loc realist a declarat tehnicianul slătinean.
Campionatul Ligii a II-a de fotbal se va relua pe data de 25 februarie 2023, cu ultimele trei meciuri din cadrul sezonului regulat. CSM Slatina va întâlni în fața suporterilor, gruparea Oțelul Galați, în deplasare Viitorul Pandurii Târgu Jiu, şi pe teren propriu Unirea Dej.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE