După un campionat greu, CSM Slatina reușește să se mențină pe prima scenă a handbalului românesc. Luciana Popescu, Lorena Ostase, Oana Chitacu, Cristina Crețu și Ștefania Gheorghe sunt jucătoarele care s-au despărțit de clubul slătinean, însă zilele trecute, conducerea a anunțat transferul a trei jucătoare. Acestea sunt Andreea Pătuleanu, Florentina Dragomir (Craiu) și Teodora Popescu. Însă lista achizițiilor nu s-a încheiat, astăzi, reprezentanții clubului au anunțat pe Facebook, despre întărirea lotului cu încă trei handbaliste. Sabrina Lazea, Diana Fînaru și Andreea Chetraru vor juca în campionatul următor în tricoul echipei slătinene. Sabrina Lazea, vine de la HC Zalău, are 24 ani și evoluează pe postul de inter drept, Diana Fînaru, are 21 ani, joaca pe postul de extremă stângă și este transferată de la CSM București, iar Andreea Chetraru va apăra poarta grupării slătinene. Ea are 21 ani, vine de la SCM Craiova, este fostă componentă a naționalelor de junioare și tineret, iar în 2019 a fost desemnată cel mai bun portar al campionatului național de junioare I.
Totodată, zilele trecute, Federația Română de Handbal a stabilit programul pentru următorul sezon de Liga Florilor care va debuta pe 28 august. CSM Slatina va juca prima etapă în deplasare la Buzău, urmând ca, pe teren propriu, să primească vizita echipei Minaur Baia Mare.
*Etapa 1 -SCM Gloria Buzău v CSM Slatina;
*Etapa 2 -CSM Slatina v Minaur Baia Mare;
*Etapa 3 -Rapid București v CSM Slatina;
*Etapa 4 -CSM Slatina v CSM Galați;
*Etapa 5 -CSM Târgu Jiu v CSM Slatina,
*Etapa 6 -CSM Slatina v CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud;
*Etapa -CS Măgura Cisnădie v CSM Slatina;
*Etapa 8- CSM Slatina v HC Dunărea Brăila;
*Etapa 9 -HC Zalău v CSM Slatina;
*Etapa 10 -CSM Slatina v CS Dacia Mioveni 2012;
*Etapa 11 -SCM Râmnicu Vâlcea v CSM Slatina;
*Etapa 12 -CSM Slatina v CSM București;
*Etapa 13 -SCM Craiova v CSM Slatina.