Este binecunoscut faptul că în Slatina se face box de performanță. Luminița Turcin este unul dintre cele mai cunoscute nume care au dus faima orașului nostru peste hotare.
Slătineanca este deținătoarea unui record național. Are în palmares 15 titluri de campioană a României, argint și bronz la Campionatul European și bronz mondial. Luminița a ajuns la aceste rezultate de excepție, cu multă muncă și ambiție, dar și cu o și susținere considerabilă din partea Primăriei Slatina. De altfel, toți pugiliștii de la CSM sunt motivați să facă performanță, având la dispoziție cele mai bune condiții de pregătire.
Competițiile le-au lipsit, mărturisesc sportivele antrenate de Constantin Gălbenușe și Luminița Turcin. Pandemia nu le-a împiedicat să se antreneze intens, iar acum sunt pregătite să participe Campionatul Național, acolo unde se va decide lotul care va reprezenta România la concursurile internaționale.
Gabriela Ene este o altă pugilistă care îi calcă pe urme Luminiței Turcin. Pugilista a obținut anul trecut titlul de vicecampioană europeană, fiind desemnată, în 2019, cea mai bună sportivă a secției de box de la CSM Slatina.