Timp de patru zile, Iașiul a fost gazda unui eveniment sportiv de amploare: faza finală a Campionatului Național de Karate Tradițional. Peste 30 de cluburi participante au fost calificate pentru această etapă organizată de Federația Română de Karate. A fost o ediție reușită pentru cei șase sportivi legitimați la Clubul Sportiv Municipal Slatina.
Rezultate excepționale au fost obținute de slătineni și la probele individuale. Bogdan Păun își adaugă în palmares un titlu de campion național la proba de „kago kumite”, iar Ștefan Ionică, două medalii de argint la probele „kata” și „fukugo”. Antrenorul slătinenilor a fost mulțumit de reușitele elevilor săi.
Campionatul European de Karate Tradițional, ediția a 34-a, va avea loc în perioada 13-16 iunie la Pitești. În cadrul evenimentului sunt așteptați aproximativ 400 de sportivi din 20 de țări europene.