S-a îndrăgostit de handbal la primul contact cu mingea. A fost o sportivă care a reușit să facă performanță în acest domeniu, iar ca antrenor este la fel de determinată pentru a aduce echipei rezultate deosebite. În urmă cu trei ani a ales să fie la conducerea echipei de handbal CSM Slatina, care pe atunci evolua în Divizia A. Vorbim despre antrenoarea Victorina Bora, care, după aproape 10 ani, reușește să ducă o grupare slătineană pe prima scenă a handbalului românesc. Sezonul competițional 2017-2018 a fost o perioadă grea pentru întreaga echipă, cu rezultate bune, dar și eșecuri, însă obiectivul a fost îndeplinit. Invitată la emisiunea „Stadion”, Bora a vorbit despre cel mai fericit eveniment de când se află la cârma echipei slătinene.
Declarația președintelui din Slobozia înaintea meciului cu CSM Slatina, în care se decidea dacă echipa Victorinei va mai rămâne în prima ligă le-a motivat pe handbalistele slătinene să obțină cele trei puncte puse în joc.
Victorina Bora spune că își dorește să rămână cât mai mult la Slatina, pentru a obține rezultate și mai bune alături de echipa pe care și-a format-o, cu multă trudă aici.