În ultimii ani, satul oltenesc s-a dezvoltat mult datorită fondurile europene accesate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Pe lângă investițiile realizate care aduc un grad de confort locuitorilor din mediul rural, agenția s-a implicat și în promovarea mișcării în rândul tinerilor. Începând din această toamnă, Federația Română de Fotbal în parteneriat cu AFIR a dat startul unei competiții de fotbal dedicată exclusiv copiilor din mediul rural.
„Cupa Satelor” este rezervată copiilor născuți după 1 ianuarie 2006 și are ca scop principal descoperirea unor talente, care vor avea șansa de a se afirma în acest sport. În Olt, la startul acestei competiții au fost 32 de echipe. În urma disputării meciurilor din grupe s-au stabilit formațiile câștigătoare care vor lupta pentru titlul de campioană a județului.
Faza județeană se va încheia în jurul datei de 15 martie 2019.