Timp de trei zile, Sala Polivalentă din Iași a fost gazda celui mai important eveniment de karate din țara noastră: finala Campionatului Național de Karate Tradițional pentru Copii, ediția a XXVII-a. Aproximativ 450 de copii de la peste 35 de cluburi din toate colțurile țării s-au adunat la startul acestei competiții. Din orașul nostru au participat micuții sportivi de la Bu-Do Karate Slatina. Ca de fiecare dată, aceștia au revenit acasă cu rezultate extraordinare.
Slătineanul Sorin Maxim a reușit să își adjudece, la categoria 10-11 ani, dublu titlu de campion național, la probele de kata și kumite individual. Tot pe prima treaptă a podiumului s-a clasat și Yannis Petrache, la categoria 6-7 ani, tot la kata individual.
În urma rezultatelor obținute, șapte slătineni s-au calificat pentru Campionatul European de Karate din Rusia.
La competiția din Rusia, slătinenii și-au propus să obțină noi medalii.