În perioada 28-30 martie, Timișoara a găzduit primul turneu de calificare al Campionatului Național de lupte pentru seniori. La stilul greco-romane, au participat peste 200 de sportivi din toată țara. Orașul nostru a fost reprezentat de 10 sportivi de la CSM Slatina, antrenați de Constantin Scuturiciu. Și de această dată, luptătorii slătineni au avut o comportare extraordinară, obținând rezultate care i-au clasat pe podium.
În urma rezultatelor obținute, lotul slătinean s-a clasat pe locul trei în clasamentul pe echipe.
Cea de-a doua etapă a turneului de calificare a Campionatului Național de lupte dedicate seniorilor se va desfășura în toamnă. Antrenorul Constantin Scuturiciu speră ca elevii săi să se mențină pe podium. Însă până la această competiție, luptătorii de la CSM Slatina vor mai avea de disputat și alte concursuri, primul fiind Finala Campionatului Național Individual U23, care se va desfășura în perioada 10-13 mai, la Iași.