Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Ultima verificare pentru CSM Slatina
15.09.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 54

CSM Slatina a susţinut ieri ultimul meci înaintea debutului de Campionat. Întâlnirea amicală a handbalistelor antrenate de Victorina Bora a avut loc în compania junioarelor de la LPS Slatina. CSM a reuşit să se impună la diferenţă mare de scor în faţa colegelor lor.




CSM Slatina a intrat din nou în teren pentru o ultimă verificare. Elevele Victorinei Bora s-au impus încă din prima repriză, în faţa junioarelor de la LPS la diferenţă mare de puncte. După pauză, seria golurilor a continuat, iar la final, scorul a fost de 47 la 15. Cu doar două săptămâni înaintea primului meci din campionat, lotul CSM-ului a fost întărit săptămâna trecută cu o jucătoare experimentată, slătineanca Mihaela Pătuleanu.

Transferurile făcute la CSM în această toamnă au determinat-o pe fosta elevă a lui Victor Dăbuleanu, care a evoluat sezonul trecut la Măgura Cisnădie, să se alăture proiectului de la Slatina.

În amicalul de ieri, Mihaela a suferit o uşoară accidentare la genunchi, însă, în urma controlului medical s-a stabilit că nu este vorba despre nimic grav. Pe banca sportivelor care nu pot evolua pentru următoarele şase luni se află deja Cristina Cojocaru. Aceasta a fost diagnosticată cu ruptură de ligamente.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE