Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
CSM Slatina, pe mâini bune
02.08.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 72

Formaţia de handbal CSM Slatina se va afla, pentru următoarele trei sezoane sub comanda antrenoarei Victorina Bora, cea care până în vara acestui an a pregătit echipa de primă ligă, Unirea Slobozia. Nou venită pe banca tehnică, Bora îşi doreşte să formeze un lot omogen pe care să îl poată promova în Liga Naţională.





CSM Slatina debutează în noul sezon cu un lot schimbat aproape din temelii. Atât antrenorul, cât şi cele şapte jucătoare venite la Slatina au evoluat la echipe din Liga Naţională. Chiar dacă tehnicianul Victorina Bora se poate baza pe experienţa celor 14 fete ale sale, are nevoie de timp pentru închegarea relaţiilor de joc.



De altfel obiectivul pentru următorul sezon este acelaşi ca anul trecut. Ideea promovării nu este exclusă, însă noul tehnician îşi doreşte ca o dată ajunsă în Liga Naţională, echipa să şi rămână acolo.

Accederea în rândul celor mai bune echipe din România este dorită şi de jucătoare, fete care au încredere că proiectul CSM Slatina va fi unul de succes.

Victorina Bora este fostă componentă a Oltchim Râmnicu Vâlcea, echipă alături de care a obţinut de cinci ori titlul de campioană naţională şi tot atâtea trofee Cupa României. Are peste 100 de selecţii la echipa naţională de senioare, alături de care a evoluat de mai multe ori la Europene şi Mondiale. În activitatea de antrenorat se poate lăuda cu promovarea a două echipe, SCM Craiova şi Terom Iaşi, în Liga Naţională, dar şi cu salvarea de la retrogradare, în două rânduri, a formaţiei CSM Unirea Slobozia.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE