Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
FC Olt, amicalele verii
31.07.2015
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 60

FC Olt Slatina se pregăteşte intens pentru abordarea ediţiei de campionat 2015-2016 a Ligii a treia. Trupa lui Oprescu are în continuare stabilite o serie de amicale, până pe data de 21 august.




După reunirea lotului, de pe 15 iulie, echipa olteană a susţinut până acum două jocuri de verificare în compania formaţiilor AS Milcov şi Sporting Roşiori, ambele meciuri fiind câştigate de elevii lui Oprescu. După ce în această săptămână

s-au aflat în regim de cantonament, cu câte două antrenamente pe zi, mâine, gruparea slătineană va primi vizita celor de la CSU Craiova 2, partida urmând a se desfăşura pe stadionul Metalurgistul din Slatina, cu începere de la ora 10. Până la debutul campionatului, echipa fanion a judeţului mai are programate alte şase meciuri de pregătire. Pe data de cinci august, FC Olt se deplasează la Măgurele unde întâlneşte Sporting Turnu Măgurele, nou promovată în Liga a treia, iar pe data de opt august Atletic Bradu este aşteptată să vină la Slatina. Pe 12 august, oltenii merg la Măciuca unde întâlnesc divizionara B CSM Râmnicu Vâlcea, urmând ca, pe 15 august, formaţia antrenată de Dan Oprescu să primească vizita celor de la Sporting Roşiori. Alte două partide sunt programate în zilele de 18 şi 21 august cu CSO Filiaşi şi CSM Râmnicu Vâlcea, la Slatina.

Redactor: Cristina Dimulescu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE