FC Olt se retrage din campionat
Sport
30.04.2015
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 78
Una dintre cele mai bune echipe ale seriei a doua a Ligii a doua se retrage din campionat. Jucătorii FC Olt au fost anunţaţi în această dimineaţă că gruparea fanion a judeţului se desfiinţează din cauza problemelor financiare. Fotbaliştii au predat astăzi echipamentele şi au devenit liberi de contract.
Dan Oprescu – antrenor FC Olt Slatina
„Echipa se retrage din campionat, băieţii de fapt au şi fost anunţaţi. E păcat, pentru că se crease la Slatina un grup extraordinar, nişte sportivi nemaipomeniţi, pe care orice antrenor şi-ar dori să îi antreneze. Cu acest lot, eu sunt convins că la anul puteam chiar să atacăm promovarea.”
Bobi Verdeş – atacant FC Olt Slatina
„E prima oară în cariera mea când mi se întâmplă acest lucru, ce putem să mai zicem, asta e. Păcat, că se formase un grup frumos aici, chiar s-au reuşit nişte rezultate frumoase anul ăsta competiţional, nu depinde de noi.”
Vasile Gheorghe – mijlocaş FC Olt Slatina
„O situaţie grea. Am fost luaţi prin suprindere în această dimineaţă, pentru că venisem să ne pregătim. Ne aştepta un meci greu, toţi eram concentraţi pentru această partidă şi, din păcate, am avut surpriza de a fi anunţaţi că se încheie activitatea noastră.”
Redactor: Cristina Dimulescu
FC Olt - Comunicat de Presă
Facem cunoscut faptul că, începând cu viitoarea ediţie de campionat, clubul nostru se află în imposibilitatea de a-şi mai continua activitatea.
Acest lucru se întâmplă din cauza legislaţiei proaste din domeniul sportului şi a unor neconcordanţe legislative, fapt care a determinat imposibilitatea finanţării clubului atât de către autorităţile locale cât şi de mediul privat.
Concret, în urma controlului efectuat de AJFP Olt, în perioada 2009 – 2013 (clubul avea pe atunci denumirea ACS Aluminiu Alro Slatina) contractele fotbaliştilor au fost reclasificate din convenţii civile în contracte de muncă, fapt care pe fondul vidului legislativ a dus la acumularea unor datorii în acea perioadă, datorii preluate astăzi de către ACS FC OLT Slatina deşi, la data respectivă, ele practic nu existau.
Clubul ACS FC OLT Slatina consideră greşit calculul datoriei imputate şi contestă decizia şi raportul de inspecţie emise de autorităţile fiscale locale întrucât există mai multe neconcordanţe în aplicarea modului de calcul.
Deoarece din decembrie clubul nu a mai putut accesa fonduri de la autorităţile locale, întrucât Legea Nr. 350/ 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general interzice alocarea de fonduri către cluburile cu datorii, clubul a fost susţinut exclusiv din fonduri private şi a ajuns în incapacitatea de a mai funcţiona, existând riscul ca nici actualul sezon să nu mai poată fi încheiat.
Totodată vrem să tragem un semnal de alarmă ca oamenii de fotbal să ia atitudine şi să se implice mai mult în rezolvarea unor astfel de cazuri întrucât există multe alte cluburi aflate în situaţia noastră din cauza legislaţiei actuale. Daca nu se vor lua măsuri, fotbalul profesionist, încet, încet, va dispărea de la noi din ţară.
În aceeaşi ordine de idei, vrem să îi asigurăm pe toţi iubitorii de fotbal de la noi din judeţ şi nu numai, că echipa de conducere a ACS FC OLT Slatina se va implica în continuare pentru a găsi soluţii şi a face în aşa fel încât şi pe viitor judeţul nostru să fie reprezentat de o echipă de fotbal în eşalonul al doilea al fotbalului românesc şi, chiar şi în Liga I.
PREŞEDINTE EXECUTIV,
Ionuţ IVAN