Adrian Neaga, Augustin Chiriţă şi Robert Băjan sunt doar câţiva dintre fotbaliştii cu experienţă care s-au înscris în Cupa Stelele Crăciunului, competiţie organizată de LPS Slatina, în parteneriat cu Sport Arena. Pentru aceştia, revenirea în oraşul de pe malul Oltului a fost un bun prilej de a-şi revedea foştii colegi.
Cupa Stelele Crăciunului la fotbal a continuat şi în acest weekend, după ce vineri s-a dat startul competiţiei. Dacă, vineri, Diverso, Condor, Toreadorii şi Galacticii au fost echipele câştigătoare, sâmbătă, InterMarkus a învins cu 1-0 echipa Diverso, Sporting şi Galacticii au remizat, scor 4-4, Condor a învins Cool Kids, scor 6-3, iar Toreadorii s-au impus în faţa celor de la FC Balş cu scorul de 3-2. Iubitorii sportului rege care au fost prezenţi în sala de la Liceul cu Program Sportiv au avut ocazia să vadă un spectacol fotbalistic de excepţie şi duminică. După meciurile disputate, semifinalistele sunt: Diverso, Toreadorii, Condor şi Galacticii. Printre fotbaliştii prezenţi s-au numărat şi jucătorii cu experienţă Augustin Chiriţă şi fostul stelist Adrian Neaga.
Şi mai tânărul fotbalist Robert Băjan, de la divizionara secundă, din seria întâi, Farul Constanţa, a fost prezent la Slatina, la Cupa Stelele Crăciunului.
Semifinalele vor avea loc mâine seară, iar pe 24 decembrie se vor disputa finala mică şi finala mare.