Semnal de alarmă tras de managerul Spitalului de Psihiatrie Zam, care le cere reprezentanților mass-media din întreaga țară să se implice și mai mult în lupta împotriva consumului de droguri. Acesta avertizează că județul Hunedoara se află printre cele mai afectate zone din țară și spune că fenomenul nu mai poate fi ignorat.
Apelul vine în contextul în care specialiștii atrag atenția că vârsta consumatorilor scade, iar prevenția rămâne una dintre cele mai eficiente metode de combatere a fenomenului. An de an, experții antidrog susțin conferințe în întreaga țară, astfel încât sute de mii de tineri să afle care sunt pericolele la care se expun atunci când aleg să consume substanțe interzise.
La aceste caravane antidrog participă și foști consumatori de droguri, care își împărtășesc experiențele și încearcă să îi convingă pe adolescenți să nu facă aceeași greșeală.
În județul Olt, Poliția și reprezentanții mai multor instituții organizează permanent sesiuni de informare, campanii de prevenire și activități interactive pentru protejarea tinerilor și promovarea unui stil de viață sănătos.
Tinerii care au probleme cu drogurile ajung la Centrul de Sănătate Mintală din Cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Familiile lor trebuie să știe că, odată ajunși aici, copiii pot găsi ajutor și sprijin.
Specialiștii spun că informarea, comunicarea și intervenția rapidă pot face diferența. Iar mesajul transmis de managerul Spitalului de Psihiatrie Zam este unul clar: problema consumului de droguri trebuie adusă în atenția publicului înainte ca și mai mulți tineri să devină victime ale dependenței.