Utilajele Secției de Drumuri Naționale Slatina sunt, din nou, în alertă, după ninsoarea de astăzi. Se intervine pe drumurile naționale și pe Drumul Expres 12 pentru a curăța carosabilul, iar utilajele vor rămâne mobilizate și în cursul nopții.
Intervențiile vizează curățarea carosabilului și împrăștierea materialului antiderapant, respectiv, sare, astfel încât șoferii să poată circula în condiții normale. Cel mai mult se intervine în partea de sud a județului.
Autoritățile rămân în alertă și monitorizează permanent situația din teren, recomandând șoferilor să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum. Iar Poliția recomandă șoferilor să se informeze despre starea drumurilor înainte de a pleca de acasă.