Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
EngiNeerds, susținuți de ALRO, duc robotica românească în SUA
Autor articol: Mirela Vârșă
Vizualizari: 21

Cu pasiune pentru tehnologie și visuri mari cât un continent, elevii de la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina au urcat la bordul unei aventuri extraordinare. EngiNeerds, echipa care face cinste României, a decolat spre Chicago, acolo unde roboții întâlnesc excelența, iar performanța nu are granițe!


Elevii talentați din Slatina pun România pe harta roboticii mondiale. Echipa EngiNeerds, împreună cu EngiNeerds NextGen, a plecat spre Chicago, Statele Unite ale Americii, unde va reprezenta țara noastră la Chicago Robotics Invitational 2025 – un eveniment de top în domeniu.
Este al doilea an consecutiv în care tinerii de la Colegiul Național „Radu Greceanu” participă la această competiție de elită, care reunește cele mai bune echipe de robotică din întreaga lume. Evenimentul va avea loc în perioada 19–20 iulie.
„Suntem extrem de mândri să fim din nou parte din acest eveniment. E o oportunitate uriașă să arătăm ce poate România în domeniul STEM și să învățăm de la cei mai buni”, au declarat membrii echipei înainte de plecare.
Succesul lor nu ar fi fost posibil fără sprijinul comunității și al partenerilor care cred în educație și inovație. VIMETCO EXTRUSION este unul dintre susținătorii principali, oferindu-le încrederea și resursele necesare pentru această competiție internațională. În plus, ALRO a pus la dispoziție echipamente
esențiale pentru pregătirea lor, fără de care participarea nu ar fi fost posibilă.
„Faptul că ne sunteți alături ne arată că împreună, totul este posibil. Vă mulțumim că ne dați curajul să visăm mai departe și să demonstrăm ce putem!”, au transmis cu recunoștință tinerii.
În ultimul an, echipa EngiNeerds și-a trecut în palmares rezultate remarcabile atât la nivel național, cât și internațional, iar revenirea la Chicago confirmă că munca, pasiunea și perseverența dau roade.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE