Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt au protestat și astăzi, pentru a treia zi consecutivă. Motivul pentru care au ieșit în stradă este legat de eliminarea sporului de condiții vătămătoare, dar și a altor măsuri pe care Guvernul le-a luat și care urmează să le afecteze veniturile.
Liderii de sindicat spun că angajații din finanțe lucrează în condiții grele, cu băi insalubre, soft-uri vechi, ineficiente și nefuncționale.
Ca măsură alternativă de reducere a cheltuielilor bugetare, sindicaliștii din finanțe propun mai multe măsuri, printre care diminuarea consiliilor de administrație supraplătite, reducerea membrilor acestora și a indemnizațiilor de ședință, eliminarea pensiilor speciale și a subvențiilor plătite de Autoritatea Electorală pentru partidele politice.