Scădere semnificativă a populației județului Olt. Peste 25.000 de locuitori pierduți în ultimii cinci ani, potrivit unei situații prezentate de Direcția Regională de Statistică Olt. Factorii principali ai acestui fenomen sunt migrația populației către alte județe sau peste hotare, precum și scăderea natalității.
Trendul descendent s-a manifestat atât în mediul rural, cât și în cel urban. Sunt însă și comune care au înregistrat creșteri demografice. Slătioara a avut cea mai mare creștere, de 5% față de 2019, urmată de Milcov, cu 2,4 %.
Potrivit statisticilor, la nivelul județului, în mediul rural locuiesc 229.700 persoane, reprezentând 56,3% din populația județului, iar în mediu urban, 178.605 persoane. De asemenea, în mediul urban, localitățile cele mai populate sunt municipiul Slatina cu 77.710 locuitori, urmat de municipiul Caracal și orașul Balș, iar orașul cel mai mic este Potcoava. Cele mai mari comune din Olt, cu o populație de peste patru mii persoane, sunt: Fărcașele, Osica de Sus, Curtișoara, Izbiceni și Iancu Jianu. La polul opus, sunt șase comune cu o populație de sub o mie de locuitori: Topana, Făgețelu, Tătulești, Sâmburești, Oporelu și Baldovinești.