Proiectul de modernizare și reabilitare a rețelelor de apă și canal din județul Olt a devenit o necesitate. În unele zone ale județului, conductele vechi și ruginite au început să își arate limitele, apărând, frecvent, diverse avarii la rețeaua de alimentare. Doar în acest weekend, Compania de Apă Olt a intervenit pentru remedierea unei avarii pe rețeaua de alimentare cu apă, din spatele blocului nr.14, strada Elena Doamna.
Același lucru s-a întâmplat și astăzi, în satul Zorleasca, din comuna Valea Mare. Din cauza unei avarii la rețea, apa a fost oprită pentru toate gospodăriile din sat, fiind nevoie de intervenția angajaților CAO pentru a remedia defecțiunile.
O situație hilară s-a petrecut în orașul Drăgănești-Olt. Avaria de aici a fost cauzată de un conducător auto care nu a respectat indicatoarele rutiere montate pe partea carosabilă și a izbit una dintre conductele de alimentare cu apă. Potrivit reprezentanților Companiei de Apă Olt:
„Echipele din teren au făcut eforturi mari pentru ca timpul de intervenție să fie redus și serviciul de alimentare cu apă să poată fi reluat în parametri normali.”
Proiectul Companiei de Apă Olt, ce are ca obiectiv principal extinderea rețelei de apă și canalizare în Slatina și în alte 24 de localități din județ, este, încă, în desfășurare, fiind executate lucrări în mai multe zone ale Oltului.