Vine iarna în adevăratul sens al cuvântului. Începând de astăzi, județul Olt se află sub atenționare de cod galben de vreme severă. Potrivit reprezentanților ISU Olt, va fi lapoviță, viscol și ninsoare în mai multe județe din țară printre care și Oltul.
În intervalul menționat în Oltenia, local în Muntenia și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații însemnate și se vor acumula cantități de 25…40 l/mp. În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și București vor fi precipitații îndeosebi sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei.
De asemenea, pentru a preveni incidentele nedorite, ISU Olt recomandă ca în această perioadă să ne informăm cu privire la traseul pe care dorim să îl urmăm, iar autoturismul să fie dotat corespunzător pentru circulația pe timp de iarnă. În cazul în care viscolul vă blochează în trafic în afara localităţilor, mașina trebuie trasă pe dreapta cu luminile de avarie pornite. Nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi!