Odată cu începutul noului an s-a încheiat și cea de-a XVI – a campanie de distribuire a tichetelor sociale. Potrivit datelor Direcției de Asistență Socială Slatina, în acest sezon au fost aprobați peste 4.000 de beneficiari.
Și în acest an au fost cazuri în care oamenii au încercat să păcălească sistemul, cu speranța de a intra în posesia tichetelor sociale. Cu toate acestea, echipa Direcției de Asistență Socială a fost mereu atentă și a respins toate solicitările care nu se încadrau în grupul țintă.
Este deja o tradiție ca, de două ori pe an, pe Paște și de Crăciun, Primăria municipiului Slatina să ofere tichete sociale pensionarilor cu venituri mici și celor cu handicap grav sau accentuat, inițiativa fiind începută încă din 2016.