În minivacanța din perioada Anului Nou, polițiștii din Olt au desfășurat activități pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea șoferilor care nu respectă normele de circulație pe drumurile publice. Oamenii legii au intervenit la peste 200 de solicitări, dintre acestea 147 fiind sesizate prin 112.
Chiar în prima zi a Noului An, fix la 00:00, polițiștii au prins un tânăr care conducea autoturismul fără a avea permis. I-a fost întocmit dosar penal.
Tot pe 1 ianuarie, și polițiștii din Dăneasa, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 546A, în comuna Văleni, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Șerbănești. În urma verificărilor au constatat că autoturismul era neînmatriculat. Pe numele șoferului, polițiștii au întocmit un dosar penal. Cercetările continuă, la fel și controalele poliției pe drumurile din Olt.