Timp de câteva luni, angajații Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt au realizat o serie de acțiuni privind verificarea respectării prevederilor legale în domeniul serviciilor de schimb valutar și operațiunilor de amanet. Au fost controlați mai muți operatori din Olt, mulți dintre aceștia fiind prinși pe picior greșit, fiind aspru sancționați.
Lipsa registrului unic de control, precum și netraducerea în limba română a elementelor de identificare și caracterizare a produselor sunt doar două nereguli constatate de comisari, însă amenzile au fost aplicate și pentru alte deficiențe.
Această acțiune de control s-a desfășurat în perioada 18 iulie-19 septembrie 2022.