Încă un lot al Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Slatina-Pitești va fi gata în perioada următoare. 50% din această lucrare a fost deja finalizată, iar utilajele sunt mobilizate acum în zona localității Valea Mare, unde mai sunt de construit aproape 800 de metri de asfalt și un sens giratoriu provizoriu.
Ce 21 de kilometri pe care se lucrează acum se adaugă celor 18 din Drumul Expres, care sunt dați deja în folosință. Asta înseamnă că la finalul lunii iulie –începutul lui august, vom avea 40 de kilometri de drum expres. Noul tronson care va fi gata în curând are șapte pasaje.
Cea mai amplă lucrare pe acest tronson a fost făcută peste râul Olt. Este vorba despre podul care traversează această zonă. Mici pregătiri mai sunt de făcut aici, iar în câteva zile, lucrarea va fi încheiată.
Podul construit peste râul Olt este mândria constructorilor, spun reprezentanții SDN Slatina.
Următoarele tronsoane ale Drumului Expres Craiova-Slatina–Pitești care vor intra în lucru sunt: Tronsonul 3, care ține de la Valea Mare până la Colonești, și Tronsonul 4, care va fi construit pe raza județului Argeș, de la Colonești până la Oarja.