Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Poluarea ucide. Cum ne salvăm?
17.02.2022
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 57

Poluarea omoară mai mulți oameni decât pandemia de COVID-19. Este rezultatul unui studiu european care arată că aproximativ nouă milioane de oameni mor anual din cauza bolilor provocate de poluare. Directorul Gărzii de Mediu Olt spune că, la Slatina, calitatea aerului este din ce în ce mai bună. Cu toate acestea, este nevoie de mai multe investiții în acest domeniu.


Poluarea a devenit un subiect internațional de dezbatere, efectele ei devenind vizibile în toată lumea. Autoritățile fac eforturi mari pentru a combate acest fenomen, iar în unele cazuri, rezultatele au devenit vizibile. Prezent în emisiunea „Perfectul Simplu” de la OLT Tv, directorul Gărzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacșa, a dat exemplul municipiului Slatina, acolo unde calitatea aerului a crescut considerabil în ultimii ani.
Cu toate acestea, este nevoie de investiții suplimentare în acest sector. Directorul Gărzii de Mediu este de părere că România trebuie să traseze linii de investiții mult mai clare pentru a ameliora acest fenomen și de a transforma deșeurile poluante în surse de energie.
Potrivit datelor oficiale, până în acest moment nu s-au înregistrat depășiri ale indicilor de poluare în municipiul Slatina. În prezent, singura stație de monitorizare a calității aerului este amplasată pe Dealul Grădiște, monitorizarea fiind făcută în timp real și afișată pe ecranul amplasat lângă Fântâna Speranței.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE