Măsuri noi în trafic, pentru șoferi. Au fost făcute modificări ale Codului Rutier, iar o parte dintre ele îi privește pe șoferii agresivi la volan. Astfel, cei care circulă succesiv de pe o bandă pe alta, întorc vehiculul prin folosirea frânei de ajutor, pornesc de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților sau circulă la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul ori reduc brusc viteza de deplasare fără motiv întemeiat, pentru a intimida celălalat șofer, vor fi aspru sancționați.
În cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, se stabileşte amendă cuprinsă între 870 de lei și 1.160 de lei, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru de 60 de zile. Modificări sunt și pentru șoferii băuți la volan. Dacă până acum își puteau recupera mai devreme permisul reținut din această cauză, susținând un examen auto pentru reducerea perioadei de suspendare, după noile reguli nu se mai poate acest lucru.
Potrivit reprezentanților Serviciului Rutier Olt, în luna ianuarie a acestui an, 40 de șoferi au solicitat reducerea perioadei de suspendare a permisului auto reținut din cauza consumului de alcool. De asemenea, noi modificări sunt și pentru neacordarea de prioritate pietonilor, dar și mașinilor. Astfel, șoferii care nu acordă prioritate sunt sancționați cu 6-8 puncte amendă plus suspendarea dreptului de a conduce, pe o perioadă de 60 de zile. În ceea ce privește viteza, se introduce un nou prag de depășire a acesteia, cu 70 km/h peste limita maximă admisă. În acest caz permisul de conducere va putea fi reținut pentru 120 de zile, fără drept de circulație, fără posibilitatea reducerii perioadei de suspendare.