Protestele Alro Slatina merg mai departe. După cele două mitinguri organizate la sediul fabricii și la Prefectura Olt, angajații de la uzina de aluminiu vor merge și la București, pentru a-și striga nemulțumirile în stradă. Salariații companiei, alături de colegi de la alte întreprinderi din Slatina și din țară, vor picheta sediul Ministerului Energiei. Protestul va avea loc pe 20 ianuarie.
„In conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 și cele ale Legii 62/2011, vă facem cunoscut că, în data de 20 ianuarie 2022, Federația Sindicală a Siderurgiștilor METAROM organizează o acțiune de pichetare în fața sediului Ministerului Energiei, în intervalul orar 11.00-13.00”, transmit sindicatele de la Alro, într-un comunicat de presă.
La protest vor participa aproximativ 100 de persoane, toate vaccinate, cu certificat verde, mai spun organizatorii mitingului. Nu va fi ultima acțiune de protest. Angajații Alro sunt hotărâți să nu oprească lupta pentru salvarea fabricii. Procesul de închidere a început deja la Alro Slatina. Trei dintre cele cinci hale de producție vor fi închise, iar prima a fost deja oprită.