Șomerii înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, care nu primesc indemnizație, pot primi un stimulent financiar din partea statului. Este vorba de prima de activare, în valoare de 1.000 de lei.
Un stimulent financiar tot mai puțin obținut de olteni, din cauza faptului că nu reușesc să îndeplinească condițiile minime impuse de stat, spun reprezentanții agenției.
Stimulentul financiar este de 1.000 de lei și se acordă în două tranșe: o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării, iar cea de-a doua după expirarea perioadei de 3 luni de la angajare. Și în 2022, acest ajutor va fi acordat prin AJOFM Olt.