După ce ieri, Alro Slatina transmitea că va scădea capacitatea de producție, din cauza prețului prea mare la energie, astăzi, Sindicatul Liber Aluministul anunță că demarează protestele. Primul miting va avea loc, joi, 30 decembrie, chiar în fața sediului Alro. Vor protesta angajații întreprinderii, întrucât se tem că își vor pierde locurile de muncă.
„În data de 30.12.2021 între orele 14.30-17.00, va avea loc un miting de protest în fața sediului ALRO S.A la care vor participa angajații întreprinderii. Avem în vedere situația disperată în care ne aflăm ca urmare a faptului că s-a luat hotărârea ireversibilă ,,de distrugere a aluminiului românesc” prin închiderea a 60% din capacitatea de producție,”, transmit reprezentanţii sindicatului Alro.
Peste 1.000 de angajaţi ar urma să intre în şomaj tehnic, în perioada următoare.
Carton: Comunicat Sindicatul Liber Aluministul
„…se naște un fenomen imposibil de oprit și anume, trimiterea a peste 1300 de angajați în șomaj tehnic oferindu-le acestora și familiilor lor sărăcie, pentru că nu va mai fi posibilă angajarea lor și redeschiderea capacităților închise, chiar daca conducerea declarativ o face, întrucât investițiile pentru repornire sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari”, mai apare în comunicatul sindicatului.
Sindicaliștii Alro spun că demersurile făcute de conducere și sindicate la Președintele României și Guvern nu au fost luate în considerare. Până în prezent, reprezentanții companiei nu am primit niciun ajutor prin care să se încerce reglementarea situației create la ALRO Slatina.