Este agitație mare în oraș. Încă de la primele ore ale dimineții, slătinenii au ieșit la cumpărături pentru că peste doar câteva zile sărbătorim Crăciunul. Un eveniment, la care, cu toții ne dorim să ajungem acasă, să întâmpinăm nașterea pruncului Iisus în mijlocul familiei.
Iar cel mai așteptat moment, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari este venirea celui mai iubit Moș. Va veni sau nu, bătrânul darnic?
În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun, transmise din generație în generație. Una dintre cele mai îndrăgite este mersul cu colindul. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.