,,Singurul care ne poate ajuta este numai Dumnezeu". Sunt cuvintele care au stat mereu pe buzele lui Nea Vasile, primul localnic al comunei Optași-Măgura care a ajuns la vârsta de 100 de ani. Este un fost erou al țării, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a luptat pe frontul de est al țării, pe linia Bacău-Roman-Iași.
În semn de recunoștință, edilul comunei, alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Olt și al Centrului Militar Județean i-au făcut o surpriză plăcută celui mai vârstnic localnic.
Pentru activitatea și dăruirea de care a dat dovadă pentru apărarea țării, Nea Vasile este, acum, cetățean de onoare al comunei.
Participanții la acest mic eveniment au sărbătorit, apoi, cu tort și șampanie, spre deliciul și extazul simpaticului veteran de război al comunei.