În primele nouă luni ale acestui an, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt au fost înregistrați peste 11.000 de olteni. Mulți dintre ei au participat la cursurile de formare profesională și au reușit să se angajeze. Este doar o măsură oferită de instituție pentru a-i ajuta pe șomeri să încadreze în muncă, iar numărul celor care și-au găsit un job este de aproximativ 4.600.
Cei mai mulți dintre cei angajați sunt din mediul rural, peste 2.500.
Din totalul de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt , 1.415 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, spun reprezentanții instituției oltene.