S-a încheiat Campania națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Aceasta s-a desfășurat în perioada 9-16 iunie, iar la nivelul județului nostru au fost depistate două societăți care angajaseră muncitori fără forme legale.
Cele două firme de construcții au fost aspru sancționate de inspectorii de muncă.
Deși este o formă ilegală, care implică nenumărate riscuri și sancțiuni atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, munca la negru reprezintă în continuare o practică des întâlnită, spun reprezentanții ITM Olt. În ciuda amenzilor și a controalelor repetate din partea inspectorilor de muncă, fenomenul este unul greu de stopat.