Uzina de aluminiu de la Slatina începe să își revină după un an pandemic greu. Chiar dacă piața de aeronave s-a prăbușit, ALRO Slatina a reușit să câștige teren în sectoare precum cel auto sau al comerțului online și să se apropie de nivelul economic al anului 2019.
Directorul executiv al fabricii de aluminiu, Gheorghe Dobra, a declarat faptul că telemunca impusă de pandemie i-a ajutat să se dezvolte.
Potrivit datelor oficiale ale Bursei de Valori din București, ALRO Slatina se află în topul primei ligi bursiere în primele trei luni ale anului 2021.