Continuă controalele la bisericile din județul Olt, înainte de Paște. Reprezentanții ISU Olt au luat la rând lăcașurile de cult, să verifice dacă sunt pregătite pentru o situație de urgență și dacă angajații știu ce trebuie să facă în caz de incendiu. În ultimele zile, pompierii au mers la bisericile din Slatina, Caracal și Drăgănești Olt, unde au stat de vorbă cu preoții.
Unele biserici au fost găsite nepregătite pentru a primi enoriașii la slujbe. Pompierii au aplicat deja mai multe sancțiuni contravenționale.
În perioada sărbătorilor pascale, angajații Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la fiecare primărie vor asigura permanența la bisericile din localitate. Reprezentanții ISU Olt fac apel la enoriași să nu blocheze calea de acces a autospecialelor de intervenție.
Peste 100 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, în perioada sărbătorilor de Paște. De asemenea, numărul lor poate fi suplimentat cu ajutorul colegilor care vor veni de acasă, în caz de nevoie.