Câțiva alegători din județul Olt au încălcat legea procesului electoral în ziua votului. Inspectoratul de Poliție Olt a transmis, astăzi, bilanțul incidentelor electorale, iar 12 votanți au comis fapte grave sau mai puțin grave, pentru care au răspuns sau vor răspunde în fața legii. Alte aproape 30 de incidente anunțate la poliție nu s-au confirmat.
Dacă în localitatea Cungrea, un bărbat a votat de două ori, în alte zone: un cetățean a mers la urne fără avea acest drept, iar altul și-a fotografiat buletinul de votare. Ambii au ajuns apoi la poliție.
Cele 12 persoane care au comis abateri în ziua votului vor răspunde pentru faptele lor.
Reprezentanții Poliției Olt spun că alegerile din acest an s-au desfășurat în bune condiții, fără a fi înregistrate incidente electorale majore.