Bicicliștii sunt un adevărat pericol în trafic, dacă nu respectă regulile de circulație și nu sunt echipați corespunzător. Pentru a preveni astfel de accidente, polițiștii au desfășurat o amplă acțiune de control și verificare a acestora. Peste 300 de biciclişti au fost legitimaţi de oamenii legii, care le-au oferit și veste reflectorizante.
Polițiștii au dat însă și amenzi. I-au sancționat pe bicicliștii care nu aveau echipament de protecție și au încălcat regulile de circulație. Astfel, au fost date 250 de sancțiuni în valoare de 6.545 de lei și 45 de avertismente. Oamenii legii spun că vor continua astfel de acțiuni în trafic.
De la începutul anului, până la 19 august 2020, pe drumurile din judeţ au fost înregistrate 48 de accidente produse din cauza indisciplinei bicicliștilor. În urma acestora, două persoane au decedat, 14 au fost rănite grav și alte 32 de persoane au fost rănite ușor.