31 iulie a fost ultima zi din etapa de verificare a dosarelor înregistrate în „Programul de minimis pentru tomate în spații protejate 2020”. Fiecare dosar a fost controlat minuțios de specialiștii Direcției Agricole, care au vrut să se asigure că solicitanții merită subvenția. În urma verificărilor, sute de proiecte au fost respinse.
În acest moment nu se știe care este valoarea ajutorului de minimis pentru cultivatorii de roșii. Oficialii din Agricultură spun că fermierii vor afla cuantumul subvenției în câteva săptămâni.
Chiar dacă după verificarea dosarelor, numărul femierilor declarați eligibili a scăzut semnificativ, subvenția pe care o vor primi nu va mai fi de 3.000 de euro. Și asta pentru că, anul acesta, Guvernul a alocat o sumă fixă pentru finanțarea programului, care se va împărți în mod egal la toți cei care sunt aprobați.