După trei luni în care activitatea Clubului Nautic și de Agrement „Plaja Olt ” a fost suspendată, conducerea a hotărât ca o parte dintre servicii să fie reluate. Au fost luate toate măsurile pentru ca oamenii care vin aici să fie în siguranță.
Cei care doresc să se relaxeze, să facă mișcare sau să-și tonifice corpul în centrul de fitness din acest club modern, vor trebui mai întâi să se programeze. Pentru că pericolul infectării cu coronavirus nu a trecut, sunt impuse câteva condiții, spun reprezentanții clubului.
Cunoscutul loc de agrement a fost realizat în 2006, de la zero, de Primăria Slatina, cu ajutorul fondurilor europene, valoarea totală a proiectului fiind de 36 milioane lei. Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt” Slatina se întinde pe o suprafață de aproximativ 7 hectare.