Copiii din Slatina se pot întoarce la creșă, începând de luna viitoare. La Slatina se redeschide Creșa nr.4, iar înscrierile au început deja de astăzi. Prioritate au copiii care au frecventat mereu creșa, ai căror părinți lucrează și nu au alte rude care să îi supravegheze.
Pregătirile pentru redeschiderea creșei la Slatina au început deja. Vor fi respectate o serie de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii de Covid-19. Micuții nu vor fi primiți cu jucării și obiecte de acasă.
De asemenea, părinții trebuie să fie foarte atenți la igiena copiilor și acasă, pentru ca cei mici să nu ducă vreo boală în colectivitate.
Înscrierea pentru creșă constă în completarea unei cereri, fără a mai fi nevoie de alte documente. Părinții trebuie să comunice și intervalul orar în care îi aduc și îi iau pe cei mici de la creșă.
Anunțul privind condițiile de funcționare a creșei în perioada vacanței de vară a fost postat și pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Slatina.