Pompierii sunt adevărați eroi. Din timpul liber, din concediu, de oriunde s-ar afla, ei intervin mereu în sprijinul colegilor și al oamenilor. Este și cazul unui salvator de la ISU Olt, care, deși a devenit tată de câteva săptămâni, a renunțat la concediul în care ar fi trebuit să stea alături de bebelușul său, pentru a se întoarce la serviciu să își ajute colegii în această perioadă dificilă. Gestul său este de-a dreptul impresionant. Iată cum descrie Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, gestul remarcabil al celui pe care îl numește „eroul său“.
„Un pompier din cadrul ISU Olt, care are acasă un copil de câteva săptămâni, a renunţat la concediu, pentru a fi alături de colegi, în contextul pandemiei de coronavirus.
Respectăm dorința colegului nostru de a nu-i face publică identitatea și redăm în rândurile de mai jos cuvintele lui:
„Atunci când ROMÂNIA are nevoie de mine la serviciu împotriva COVID-19 renunț la acest concediu și vin la serviciu asumându-mi orice risc până la final. Nu dau bir cu fugiții, acum când e mai rău!”
Suntem mândri de tine! Ești un exemplu pentru toți!“, a scris reprezentantul ISU, pe pagina de Facebook a instituției pe care o reprezintă.
Pe pagina sa de Facebook, Alin Băsășteanu își numește colegii „eroii săi“ și mărturisește că este mândru să lucreze alături de ei.