Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Baruri și cafenele închise
19.03.2020
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 2932

Începând de ieri, barurile, cafenelele, sălile de pariuri sau jocuri de noroc și-au suspendat activitatea. În comunele oltene, administratorii de localuri s-au conformat, iar oamenii sunt informați că nu mai pot sta nici măcar la terase pentru a consuma alimente sau băuturi. Polițiștii olteni sunt prezenți în teren pentru a vedea dacă această măsură este respectată.


Este deja a doua zi de când măsura de suspendare a activității barurilor, a cafenelelor și a sălilor de jocuri de noroc a intrat în vigoare. În comunele oltene, acolo unde statul „la bufet” era o practică frecventă în rândul localnicilor, terasele sunt închise. Pe fiecare ușă există pus un afiș de informare, iar oamenii sunt îndemnați să stea acasă. Măsura are un impact economic negativ, spun administratorii, care speră să primească ajutor din partea statului.
Oamenii spun că măsura este totuși una benefică. În această perioadă este esențial ca spațiile publice să fie evitate, astfel încât să se stopeze pericolul răspândirii noului coronavirus.
Polițiștii din cadrul IPJ Olt acționează în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale instituției. Aceștia sunt prezenți în teren pentru a verifica dacă patronii de baruri și cafenele respectă măsurile de prevenire și combatere a virusului. Cei care vor fi prinși că nu se conformează riscă amenzi de până la 70.000 lei.
Reprezentanții IPJ Olt recomandă tuturor cetățenilor să se informeze numai din surse oficiale și să respecte cu strictețe toate regulile impuse de autorități.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE