Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Șantierele, în vizorul inspectorilor de muncă
17.02.2020
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 162

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a început o campanie de informare privind obligațiile angajatorilor referitoare protecția și sănătatea muncitorilor. Acțiune vizează firmele care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Reprezentanții ITM Olt spun că după această etapă de diseminare a informațiilor, vor începe acțiunile de verificare și control.


În perioada ianuarie – decembrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt desfășoară o campanie națională privind securitatea angajaților la locul de muncă. Inspectorii au discutat cu angajatorii măsurile pe care trebuie să le ia pentru a preveni accidentele pe șantierele temporare sau mobile.
Potrivit reprezentanților ITM, campania se desfășoară pe mai multe etape. Mai întâi au loc întâlniri între inspectorii de muncă și patronii firmelor de construcții cu privire la normele legale pe care aceștia trebuie să le îndeplinească. Ulterior, se vor face verificări pe șantiere, iar acolo unde vor fi depistate probleme, se vor aplica și sancțiuni.
Sănătatea și securitatea la locul de muncă a devenit o prioritate pentru inspectorii olteni. Aceștia își propun ca prin acțiunile pe care le desfășoară să se reducă numărul de accidente, iar angajatorii să conștientizeze importanța respectării legislației în domeniu.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE