Cea de-a patra sesiune a schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” a fost prelungită. Banii se acordă pentru înființarea efectivă a plantațiilor forestiere, dar acoperă și costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire.
Prelungirea sesiunii a fost solicitată de către potențialii beneficiari care au început demersurile pentru întocmirea dosarelor, spun reprezentanții APIA Olt.
Astfel, cei care își doresc să acceseze aceste subvenții sunt așteptați la sediul instituției pentru a depune cererile.
În Olt, în primele trei sesiuni, cinci olteni și-au luat angajamentul că vor împăduri o suprafață de aproximativ 21 de hectare.