Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Tinerii, captivi în lumea virtuală
01.11.2019
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 180

Tehnologia s-a dezvoltat, iar tinerii au început tot mai mult să îşi creeze conturi pe aşa numitele reţele de socializare. Părerile legate de modul în care acestea afectează viaţa reală sunt împărțite. Studiile arată că sunt folosite prea mult, chiar și de categoria de vârstă 10- 14 ani. Specialiștii avertizează însă că socializarea excesivă în spațiul virtual dăunează atât fizic, cât și mintal.


Deși rețelele de socializare facilitează comunicarea și accesul la diferite surse de informații, utilizarea în exces a acestor mijloace poate atrage, după sine, o serie de consecințe negative în planul dezvoltării emoționale sau sociale ale adolescentului. Tinerii admit că uneori exagerează cu telefonul mobil și petrec prea multe ore online. Sunt însă conștienți că acest lucru nu le este benefic.
De asemenea, odată cu folosirea la scară largă a internetului, au apărut numeroase studii făcute de către psihologi cu privire la influenţa pe care acesta o are asupra minţii umane. Tinerii au nevoie să relaționeze în mod direct, să comunice deschis, dezvăluindu-și și modelându-și pozitiv personalitatea, iar ancorarea exclusivă în spațiul virtual nu face altceva decât să-i țină captivi în propriul univers.
Mesajul este unul clar, atât din partea specialiștilor, cât și a oamenilor de rând. Copiii trebuie să iasă din bula lor virtuală, așa-zisa zonă de confort, și să stea cât mai mult pe afară.
Pe lângă faptul că ne afectează relațiile din viața reală, rețelele sociale sunt o modalitate prin care se poate ajunge la hărțuire psihică, fizică.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE