Autoritățile din Slatina au organizat, astăzi, un ceremonial religios și militar pentru a marca o zi importantă în istoria țării, Ziua Armatei Române. Manifestările au avut loc la Statuia „Ecaterinei Teodoriu“, din apropierea stadionului 1 Mai, din Slatina, iar participarea a fost numeroasă. Reprezentanții Primăriei Slatina, cei ai Consiliului Județean, Prefecturii Olt, Poliției, dar și mulți angajați ai Armatei și oameni politici au luat parte la eveniment. Și reprezentanții Bazei Nato de la Deveselu au luat parte la manifestările organizate, astăzi, la Slatina.
Prefectul județului, Angela Nicolae a transmis mesajul Premierului României.
Prefectul de Olt a recitat apoi versuri emoționante găsite în ranița unui soldat mort, în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, în Carpații de Curbură.
Autoritățile locale și județene, șefi de instituții și oameni politici au depus coroane și jerbe la monumentul „Ecaterina Teodoroiu“.
De Ziua Armatei Române, militarii și-au prezentat armamentul și o parte din echipamentul de luptă, dar și oferta educațională pentru școlile militare. Un elev a participat mândru, la toate aceste activități, care s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.