Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Vouchere mai mari în extrasezon
15.10.2019
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 201

Se schimbă radical modul de acordare și valoarea voucherelor de vacanță, potrivit unui proiect postat recent pe site-ul Ministerului Turismului. Astfel, vor fi introduse tichete ce pot fi utilizate exclusiv în aprilie-mai și octombrie-noiembrie, având o valoare mai mare decât a celor acordate în sezon. Angajaţii pot opta pentru o singură variantă, iar cei ce nu vor respecta această perioadă, vor fi sancționați drastic.


Proiectul de ordonanţă introduce noţiunea de „vouchere pentru extrasezon”. Tichetele de vacanţă din această categorie sunt destinate exclusiv achiziţionării pachetelor de servicii turistice din perioada aprilie-mai și octombrie-noiembrie. Astfel, un angajat poate primi, anual, fie vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei, pentru sejururile din sezon, fie tichete valabile pentru utilizarea în extrasezon, în cuantum de 2.080 de lei.
Variantele din extra-sezon sunt diverse și își îndreaptă atenția către stațiunile montane sau cele balneare. Cei care nu își pot lua gândul de la mare, pot opta pentru tichetele de vacanță destinate exclusiv perioadei de sezon sau se pot duce pe cont propriu, cu bani din buzunar.
Reprezentanții agențiilor de turism spun că măsura este bine-venită, însă avertizează că cei care vor să se abată de la lege, vor fi sancționați atât finanaciar, cât și prin privarea de libertate. Momentan proiectul se află în stadiul de propunere legislative, urmând să fie supus în Parlament spre votare. Dacă va trece de cele două camera, noțiunea de tichet de vacanță va avea un nou contur.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE