Au fost momente dramatice pentru familia Brândușa din Slatina, luni, când casa în care tocmai se mutaseră le-a fost mistuită de flăcări. Reușiseră să își ridice o locuință din banii câștigați cu trudă în străinătate, iar acum totul s-a transformat în scrum.
Cu ochii plini de lacrimi, George spune că mai mult de 70 % din suprafața casei a fost distrusă. Reușise de curând să mobilase spațiul în care își dorea să locuiască împreună cu soția și băiețelul lor. O noapte, atât au apucat să doarmă în camera lor nouă, iar acum s-au mutat la rude sau vecini. Autoritățile și alți oameni cu suflet i-au dat imediat o mână de ajutor.
Încă de la prima oră a dimineții, oamenii vin și muncesc pentru a-i ajuta pe George și familia lui să poată locui din nou în casă la care a muncit toată viața.
Zeci de mașini pline cu moloz, mobilier ars și obiecte distruse de foc sunt scoase din curtea familiei. Toți cei care doresc să ajute cu bani, haine, alimente sau chiar materiale de construcții pot merge la locuința familiei, de pe strada Agricultorului, în cartierul Primavera, către Recea.