Mai puțin de așteptat pentru susținerea probei practice la examenul auto. Prefectul județului Olt, Angela Nicolae, a aprobat, ieri, suplimentarea numărului de locuri pentru examinarea candidaţilor la proba practică cu un număr de 210 locuri.
Comunicat Prefectura Olt
„Locurile suplimentare vor fi disponibile începând de la data de 27.08.2019. Vor fi repartizate pe zile de examinare, până la data de 04.10.2019, dată la care în prezent se programează candidaţii la proba practică. La ocuparea acestor locuri vor avea acces toţi candidaţii, respectiv cei care se programează, care se reprogramează şi care s-au programat deja dar doresc reducerea timpului de aşteptare“, apare în comunicatul transmis de Prefectura Olt.
Măsura a fost luată pentru reducerea timpului de așteptare dintre proba teoretică și cea practică, privind obținerea permisului de conducere. Instructorii auto, dar și candidații, spun că este o decizie foarte bună, pentru că se aștepta prea mult între cele două probe.
În luna iulie, 1.251 de candidați au susținut proba teoretică și 1.024 pe cea practică.